Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

TRAGE PE CINEVA DE LIMBA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru TRAGE PE CINEVA DE LIMBA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 148 pentru TRAGE PE CINEVA DE LIMBA.

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de frunte și cei mai recunoscuți, în prima linie pe cei de

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... și o dată discălecați suntÅ­, de unde suntÅ­ veniți strămoșii lorÅ­ pre acĂ©ste locuri, supt ce nume au fostÅ­ întăi la discălecatul lor și de cândÅ­ s-au osebit și au luat numele cest de acum, moldovan și muntean, în ce parte de lume ieste Moldova, hotarăle ei păn unde au fostÅ­ întâi, ce limbă țin și păn-acum, cine au lăcuit mai nainte de noi pe acestÅ­ pământÅ­ și supt ce nume, scot la știrea tuturorÅ­, carii vorÅ­ vrea să știe neamul țărilor acestora. Dzice-va nĂ©ștene: prea târziu ieste ... să încep a spune din ceputul său, mai lesne să înțeleg. Și neamul moldovĂ©nilor fiindÅ­ dintru o țară care să chiamă Italiia, de Italiia și de Împărățiia Râmului, a căriia împărății scaunul, orașul Râmul, în dricul Italiei ieste, a pomeni întăi ne trage rândul. Țara Italiei, de aicea de la noi, dreptÅ­ spre apusul soarelui ieste, nu așa depărtată de țara noastră, că de la Belgradul carile îl știm mai toți că ieste pe Dunăre, unde cade apa Savei în Dunăre, niguțătorĂ©ște mergândÅ­, cale ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... se uita mult la această prea regulată arhitectură; poate pentru că lucrările nouă n-au acel grandios ce se vede în toate lucrurile bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui ... să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră episcopală și capitală

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleștă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad și se culcă la pământ. — Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpați. Și, fără a pierde un minut, călăuzul scoase din traistă o funie lungă, legă pe Costin de-a curmezișul trupului și luând celalalt capăt în mână își făcu semnul crucii și apucă de-a dreptul pe păretele muntelui. Întreprinderea sa era din cele mai îndrăznețe. Deasupra sufla furtuna așa de puternic, încât ducea păserile de-a roata în aer, și amenința când de când să-l răstoarne în prăpastie, dedesupt pământul năsipos și ud îi luneca sub picioare, și, cu toate aceste, el se urca mereu ajutânduse când ... se sprijine, de fiecare bolovan, de

 

Vasile Alecsandri - Bobii

... Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, și dacă foaia plesnea cu vuiet, mulțumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curățiți de coajă, serveau la părinții noștri ca un mijloc de galanterie către dame. La mese mari boierii prezentau cucoanelor sâmburi de măr pe vârfurile cuțitelor. Romanii vechi considerau ca presagiuri de fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mișcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a degetului cel ... ...

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... lui să-s iei în folosul casii obștești), nu aș avĂ© acum treabă, sârguindu-mă să vă arăt cum că trebui să mori, ce luând pe ascuns o frânghie de la pat și ducându-mă întru o pustietate, m-aș spânzura cu liniște de un copaci, fârâ să văd norod, nici să aud pe mulți! Dar, fiindcă acela supuindu-ne pe noi cu toate chipurile, nu au lăsat pe cineva nici stăpân pe viiața sa, ci și aceasta au supus-o giudecății, îl blastăm, dar însâ mă supui și sufăr tulburările celi din divan, pentru ca să scap ... va conteni ea cât de în grabă, și nu va mai fi aceasta. Iar viu acasă și ea îndată m-au întrebat: Unde-ai fost? De unde vii? Ce vești să aude? Fâcutu-s-au rânduiele de bir? Scrisu-s-au hotărâri? Pus-au cineva vreo pravilă? împlinitu-s-au giudecățile? Trasu-s-au cineva la giudecată? Prinsu-s-au cineva? — îar eu să tac îi rău, și să vorbesc și mai rău, pentru că să tac, la dânsa-i de difăimari, și catigorii nenumărate au iscodit asupra tăcerii, și cuvânt lung cum că trebui, bărbat fiind ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... veac aproape a trecut de atuncea, totuși urmăm a ne chema tineri , și ni se parecă suntem copilașii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne îngâmfămcu denumirea de bonjuriști , poreclă iscodită la 1848. Dar vai detinerimea aceasta și de tinerețile acelei tinerimi! Franțuzii și nemții de la 1835, bonjuriștii de la 1848 sunt albi, suri, și cei mai mulți învârsta celor ce erau bătrâni pe când am răsărit noi. Oamenii de astăzi uită că nu am avut tinerețe! În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât celmai bătrân din bătrâni, fie cel bătrân din vremea celor întâi nemți!...și ... deși neinteligibile pentru dânsul, Ștefan-vodă,bietul! ar holba ochii lui cei înfricoșători... și s-ar culca iarăși înmormânt... Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbița cereascăne va chema la judecata cea mare, nu ne vom putea înțelege custrămoșii noștri, nici în limbă, nici în idei. Unde-i Ștefan-vodă să ne audă! Să spun drept, risipirea cea iute a trecutului mă pătrunde de jale!... lupta dogmelor nouă a năruit risipă peste risipă în societatea moldovenească așa

 

Ion Creangă - Capra cu trei iezi

... i dacă nu-i ea ? Că doar și eu am urechi ! Mă duc să-i deschid. - Bădică ! bădică ! zise iarăși cel mic. Ascultați-mă și pe mine ! Poate mai de-apoi a veni cineva ș-a zice: Deschideți ușa, Că vine mătușa ! ș-atunci voi trebuie numaidecât să deschideți ? D-apoi nu știți că mătușa-i moartă ... pe dânsul de frică : Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă ! ... Însă cel mare se dă după ușă și - să tragă, să nu tragă ? - în sfârșit, trage zăvorul... Când iaca !... ce să vadă ? ș-apoi mai are când vede ?... căci lupului îi scăpărau ochii și-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Și, nici una, nici două, haț ! pe ied de gât, îi răteză capul pe loc și-l mănâncă așa de iute și cu atâta poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea nu are ce pune. Apoi se linge frumușel pe bot și începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr, zicând : - Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai ... a mușca labele !" Aproape de ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

... să nădăjduiască. De vom zice de pe dragoste, că suntem aleș din păgâni, nici acĂ©ia nu o avem, că zice Ioann: De va zice cineva că iubĂ©ște pre Dumnezeu și pre fratele lui îl urăște, mincinos iaste; că de vrĂ©me ce nu iubește pre fratele lui, că-l vĂ©de, dar pre Dumnezeu, că nu-l vĂ©de, cumu-l va putea iubi? Și iată, dară, că precum zic că neavând dragoste între noi și nepohtindu-ne binele unul altuia, după porunca lui ... cu acĂ©stia poruncile lui? Că el singur ne-au arătat și ne-au învățat acĂ©ste taini, ca prin mijlocul lor să ne curățim de păcate și să-l înblânzim asupra noastră la scârbe și la nevoi. Dară noi, deaca auzim pre cineva că înjură [în jurăminte] de cĂ©le ce am zis, în loc de a-l certa și a-l înfrunta, ca pre un om fărde socoteală, noao ne pare bine și râdem. De sunt acĂ©stia lucruri creștinești, zică cine are Dumnezeu. Încăș, pe ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... fac. Așa vorbesc acuma; așa trăiesc în lume? Pe buze poartă miere și fierea-n piept ascunde; Arată-te prieten la cel ce ești vrăjmaș, De vrei ca între oameni să însemnezi ceva. O, muză! să începem a mai tâmpi condeiul, S-așternem pe hârtie tot laude pompoase. Chiar Tulie, spre pildă, deși e un viclean, Isteț, la minte ager, putem să-l renumim; Și nespuind cum este, să ... norocul mi-a fost mai cu priință, Dar pân-în sfârșit aspru el tot m-a părăsit, Și încă nu-ncetează de a mă prigoni. Cu-acest nou soi de versuri ce nasc melancolie, Noi poate vom aduce la cititori plăcere. Tristețea este dată la omul muritor, Căci el pe tot minutul pășește spre mormânt! Să aibi numai plecare, materie destulă Găsești pentru a scrie. De ce dar să faci satiri, Și ura tuturora să tragi asupra mea? Dar văd că tu, o, muză, te tulburi, te roșești, Nu îndrăznești să ... va zice cineva, Și altele compuse, prefă-le și le-ntoarce. Pare că nici o trudă nu dă acea lucrare; Dar cerce-se el singur

 

Alecu Donici - Tunsul

... rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e ... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...